Aldea

ma trezesc brusc si ma aplec sa imi ridic telefonul de pe jos. pisoii iar si-au facut de cap toata noaptea. imi caut pachetul de tigari si bricheta, aprind o tigara si trag un fum. deschid fereastra sa arunc o geana, nu mai ninge, pe semne ca e al dracului de frig. arunc cateva boabe in bolul animalutelor, imi trag blugii si o geaca groasa pe mine, te invelesc pana in gat sa nu iti fie frig si ies sa iau o gura de aer. e proaspat, este exact asa cum spunea maica, frig de crapa pietrele in doua … e duminica, deci nu prea multa omenire la ora 8 dimineata, nu ma plang, imi plac asa strazile, aerisite, fara atat de mult sosot sau zgomot de toc infipt in zapada inghetata ce imbraca asfaltul. merg asa vreo zece minute si ma indrept fara sa imi dau seama catre centrul orasului. acolo se intampla tot, acolo e spuma spumelor si zapada zapezilor, orice o fi insemnand asta. imi amintesc de o fosta colega de facultate care, venita si ea din provincie, era fascinata de centrul orasului. de fiecare data cand ne intalneam la cafea, trebuia sa fie una asezata fix in centru. imi cam statea pe limba sa ii spun ca la mine nu curg banii din cer, dar cum tot timpul isi gasea un moment bun de iesit, adica fix dupa salar, nu ii mai comentam nimic. spun asta pentru ca aproape toate cafenelele din centru sunt pretentioase, simandicoase si o cafea ajunge sa te coste cat un bilet la madame butterfly. usor imi vin in cap tot felul de amintiri pe care le credeam uitate: ma vad in holul facultatii cu un teanc de cursuri in brate si cu sticla de jumate plina cu cafea la ibric, in camera caminului,  mucegaita si plina de mirosuri marete, la buticul prietenos care servea tigari la bucata sau in autogara asteptand pachet de la mama. totul e atat de aproape … ajung acasa . pisoii dorm tolaniti langa tine, imi mai aprind o tigara dar nu apuc sa trag  nici un fum, suna alarma. e luni.